ProSport vă prezintă cele mai scumpe zece transferuri ale acestei veri, cu aproape o lună înainte de închiderea perioadei de transferuri
Campionatul Mondial a fost principalul factor care a influențat prețurile fotbaliștilor în această vară. Unele dintre marile cluburi au așteptat că cea mai importantă competiție să se încheie, altele s-au mișcat mai repede și au mutat chiar în timpul turneului final. Ce-i drept, evenimentele din Brazilia au avut un cuvânt greu de spus în transferurile din această vară.
Nicio diferență între publicitatea pozitivă sau cea negativă
Mondialul din Brazilia a atras audiențe uriașe, iar fiecare eveniment din Brazilia a putut fi disectat pe orice continent. Poate cel mai șocant s-a consumat la meciul dintre Uruguay și Italia, atunci când Suarez l-a mușcat pe Chiellini. Gestul uruguayanului a atras milioane de reacții din întreaga lume, dar cele mai importante reacții au fost ale Barcelonei și a clubului său, Liverpool. Având în vedere că era la a treia astfel de abatere, clubul britanic a decis să îl vândă Barcelonei pe superstarul echipei, dar nu a lăsat deloc la preț. Tranzacția s-a realizat pentru 81 de milioane de euro, fiind cea mai scumpă a acestei veri.
La polul opus se află James Rodriguez. Columbianul a fost principalul jucător al sud-americanilor în drumul până în sferturile de finală, dar și golgheterul competiției, cu șase reușite. Stilul spectaculos al jucătorului, dar și priza pe care o are la public, au făcut din James Rodriguez prioritatea lui Real Madrid. Campioana Europei a pornit imediat negocierile cu AS Monaco și plătit 80 de milioane de euro în schimb mijlocașului ofensiv.
Englezii plătesc cel mai bine
Nu este o noutate faptul că echipele din Premier League plătesc cel mai bine, ci o confirmare a modului în care lucrurile merg în fotbalul european. Din cele mai scumpe zece transferuri din această vară, șase sunt făcute de cluburile britanice. Chelsea a plătit 38 de milioane de euro pe Diego Costa și 33 de milioane pentru Fabregas. Manchester United l-a achiziționat pe Shaw pentru 37,5 milioane și 36 de milioane pentru Ander Herrera. Lista cluburilor din Premier League care ocupă un loc în Top 10 sunt Arsenal, care l-a cumpărat pe Alexis Sanchez pentru 37,8 milioane de euro, și Liverpool care l-a achiziționat pe Lallana de la Southampton.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER